Peste aproximativ o săptămână, într-o marţi, va fi o zi specială. Este ziua în care mi-am făcut apariţia în această lume. Pe înserat, după o zi plină de soare, într-o maternitate din apropierea locuinţei. Îmi mai spune mama că eram tare neastâmpărat, că dădeam tot timpul din picioare şi că nu îmi tăcea gura nici o clipă, nu că acum aş fi altfel. Dar acesta îmi este stilul.
Zilele au trecut, mare am crescut, dar îmi aduc aminte de vârsta copilariei, când totul era frumos, totul era cum ne doream, alergam toată ziua , jucam prinsa cu părinţii, o adevărată poveste. Acum, când au mai trecut anii, ne dorim să mai simţim măcar pentru o zi anii copilăriei. Şi ce ne-ar putea împiedica să putem realiza această dorinţă?
Aşa că, m-am hotarât cu întreaga familie, să fac o petrecere aniversară, care să rămână o amintire plăcută peste ani. Şi ca să fie şi o bucăţică din copilărie, am propus ca temă a petrecerii " Să retrăim copilăria". Am vrut să fie ceva inedit ....cum nu a mai fost,cu o ținuta cât mai nostimă, precum a piraţilor din Caraibe. Nu v-am spus cât de mult ne plăcea să ne jucăm de-a piraţii,şi mai ales actul în care descopeream comoara piraţilor.
Un plan bine pus la punct, un sfat din partea soţiei, părerea celor mici......şi iată aşa se "punea pe picioare" petrecerea. Trebuia să facem înştiinţarea participanţilor propuşi, aşa că am anunţat prietenii printr-un răvaş, scris pe un şerveţel specific temei alese pe care am scris: se aniversează ziua unui "pirat", sunteţi invitaţi la o petrecere de pomină în
straie piratereşti
A doua zi nu mai conteneau telefoanele a suna. Erau toţi încântaţi să poată retrăi o frântură din copilărie într-o costumaţie piraterească.
Luni, la început de săptămână, începe "nebunia". în prim plan a fost amenajarea locuinţei, să fie cât mai aproape de realitate, şi nu ne-a fost greu pentru că am avut un ajutor de nădejde.
pentru crearea unei atmosfere cât mai veselă, mai copilărească.....baloane, coifuri, măşti, toate imprimate cu scene din filmul Piraţii din Caraibe.
A fost destul de greu să ne hotărâm, părcă deja intrasem în pielea de copil. Şi acest lucru se petrecea pentru că oferta era atât de diversificată, încât greu puteai lua o decizie.
Timpul trecea, intreaga locuinţă schimbându-şi înfăţişarea. Peste tot pluteau baloane,confeti cu aceleaşi motive piratereşti, chiar şi masa era aranjata în acelaşi stil, banere cu piraţi prin toate colţurile, pe un colţ al bibliotecii aşteaptă nerăbdătoare, pălăria de pirat, pistolul şi masca. De lustră am agăţat o
pinata cu panglici
cu model insula piraţilor, burduşită bine cu tot felul de jucării specifice. Toate planurile decurg fară probleme. Pregătim, pe lângă bucate alese, de îţi "lasă gura apă"şi dulciuri, de care copiii nu se pot despărţi niciodată. Și în final, ca totul să fie ca într-o poveste, am făcut împreună cu soţia mea, un tort cu doua etaje, acesta îl stabilisem ca punctul culminant al petrecerii.
Săptămâna trecuse ca vântul, şi ziua de duminică băte la uşă. Se făcu dimineaţă aşa de repede, ardeam de nerăbdare să înceapă petrecerea. Echipăm copii, luăm şi noi tinutele de piraţi.....şi aşteptăm învitaţii. Aceştia nu s-au lăsat prea mult aşteptaţi, şi încă au venit aşa de mulţi, cât nu am crezut vreodată. Aceasta era dovada că toţi îşi doreau să retrăiască copilăria, chiar şi măcar pentru o zi. Erau îmbrăcaţi aşa de nostim, pălării, pistoale, ocheane, măşti.....care cumpărate, care confecţionate în casă. Încet, dar sigur, party-ul prindea curaj. Pinata a fost primul joc cu care ne-am stârnit entuziasmul. Să vezi oameni de treizeci, patruzeci de ani jucându-se cu maşinuţele, să vezi, sau măcăr să îţi imaginezi tu cititorule, soţie cu familie şi copii jucându-se cu păpuşele. După amiază, când soarele îşi mai retrăsese razele arzătoare, am ieşit în curtea casei. Acolo am jucat şotronul, coarda sau ascunsa......totul era o nebunie.
Şi pentru că eu eram piratul şef, şi spuneau ei că aşa trebuia să se întâmple, au început să mă alerge prin curte şi prin grădina cu flori, ca să le spun unde am ascuns "comoara". "Comoara" fiind tortul. Alergasem eu cât m-au ţinut alergătoarele, dar au reuşit să mă prindă. M-am supus, căci aşa face un prizonier, şi am spus secretul. Au adus comoara în faţa prizonierului, şi se minunau cu toţii de cât de sclipitor era. De îţi venea să îl mănânci şi cu ochii. Ce poate fi mai rău decât să ai aşa bunătate de tort în faţă şi să nu poţi să il guşti!
Au stat ei ce au stat, au meditat retraşi pe o bancă din livada de meri, de parcă erau în sfatul bătrânilor de altădată, şi au luat o decizie. Să îmi dea o pedeapsă! Să mă ungă cu bunătate de tort pe tot corpul. Că cica face bine la curaj, şi piraţii au nevoie de aşa ceva. Zis şi făcut. Cât ai clipi eram "îmbrăcat precum o prăjitură, în frişcă. O adevărată plăcere!
Încet, încet se lasă noaptea, iar soarele se ascunsese după muchia dealului. Oboseala deja începuse să îşi facă prezenţa, neinvitată. Mulţi dintre invitaţi au început să îşi anunţe plecarea. Niciodată nu vom putea uita aşa petrecere, pe care doar în poveşti o mai poţi descoperi. Și ce poate fi mai frumos, decât să îţi poţi retrăi copilăria, frumoasă şi plină de culoare, după 30 de ani?