Îmi amintesc cu nostalgie de anii copilăriei, de locul unde m-am născut, de ghiduşiile pe care le făceam împreună cu ceilalţi ştrumfi, şi nu o să uit niciodată de zilele în care mergeam cu tatăl meu la pescuit. Când stăteam câte două zile pe malul lacului, uitând de toate grijile şi de tot stresul. Cum făceam un foc, seara, şi punea tata doi trei peşti la ţăcălie, şi îi răsucea până se frigeau bine. Dar ce gus aveau, de ai fi mâncat o tonă şi tot nu te săturai. Cu o mămăligă bine coaptă în ceaunul de tuci şi cu un bulz cu brânză, copt în jar, aveam energie pentru tot restul zilei.
Dar ce vreau să vă spun acum, este felul lui tata de a pregăti bucatele. Avea un secret. Din orice, gătea ceva. O ceapă, o bucăţică de carne sau un peşte, sau doar câţiva cartofi, şi făcea o mâncăre de te lingeai pe degete. Avea experienţa de bucătar, pe care a acumulat-o în trei ani de armată, de alţi ani în care a bucătărisit în alte restaurante, dar totuşi avea un secret. Şi nu m-am lăsat până nu l-am aflat. Ţine întotdeauna , într-o cutiuţă, ceva miraculos. conţinea tot felul de legume uscate, care dădeau un gust minunat tuturor bucatelor. Şi copil fiind, de vreo 11 ani, l-am urmărit, şi l-am aflat, atunci când punea în cutie acel îngredient.
Vegeta de ieri și Vegeta de azi
Era Vegeta .
O combinaţie de legume şi condimente care dădea gust şi savoare tuturor bucatelor pe care le pregătea el. Pe lângă pasiune şi dăruire, adăuga şi o linguriţă de Vegetaşi totul devenea delicios. Chiar şi după aproape 30 de ani de când copilăria a rămas în urmă, după 14 ani de când tatăl a plecat să gătească îngerilor, vegeta a rămas baza secretul unor bucate gustoase. Am moştenit această pasiune. De a prepara mâncăruri delicioase din orice ingredient.
Precum a făcut şi Vegeta,care de 56 de ani, îmbunătăţind ingredientele continuu, duce mai departe această revoluţie culinară. Chiar şi astăzi continuă să fie populară şi apreciată în multe ţări. Lansat pe piaţă sub forma de "Vegeta 40",acest nume fiind schimbat mai târziu, iar în zilele noastre, Vegeta este prezentă pe exact 40 de pieţe internaţionale.
Dar secretul Vegeta nu constă în a pune stăpânire pe aromele mâncării, ci mai degrabă în a le intensifica şi a le face unice.
Şi pentru că am spus secretul unor bucate cu gust unic, să vă spun şi despre secretul unui blogger oficial. Pai dacă Blogal Iniţiative caută un blogger, care să fie un ambasador al brandului Vegeta, atunci aş răspunde aşa, la întrebarea "Ce ar însemna pentru tine să fii blogger oficial Vegeta?".
<
Ce gust ar avea bucatele în care să nu pui nici un fel de ingredient, doar să le aşezi în oală şi să le fierbi? Aşa este şi un blogger oficial, "să dai gust şi savoare" unui blog cu statutul de oficial. Să îmi condimentez blogul cu articole "delicioase", să atrag mai mulţi vizitatori, să învăţ lucruri noi şi să mă menţin pe linia de plutire într-un mediu online în continuă ascensiune. Să fiu în centrul atenţiei în această campanie, mi-ar aduce notorietate şi nu în ultimul rând oportunitatea de acunoaşte oameni bine pregătiţi şi multe lucruri noi pentru dezvoltarea mea personală. Iar dacă, întâmplarea ar face să fiu "cel ales", cu o deosebită plăcere aş duce mai departe numele brandului Vegeta şi totodată şi gustul său unic. Voi spune tuturor cititorilor, mici secrete din bucătărie cu partenerul meu Vegeta, şi ca totul să aibă gust.....aş participa la campaniile de informare a consumatorilor din România.
Să nu uitaţi că, Vegeta se combină frumos cu bucatele, şi le transformă în preparate de neuitat şi irezistibil de gustoase.
Cu puţin condiment, poţi intensifica gustul ciorbelor, cartofilor prăjiţi, carnea la grătar sau la cuptor, bucurând gusturile oricărui gurmand.
Sursa foto-blogalinitiative.ro,vegeta.ro