Quantcast
Channel: DIALIZA RENALA
Viewing all articles
Browse latest Browse all 105

Prețuiește-ți sănătatea!

$
0
0

Iată că, a trecut deja o lună din  mult aşteptatul an 2015. Parcă mai ieri vorbeam despre sărbătorile de iarnă, despre petrecerea de revelion, cadouri. Toate au trecut, lăsând loc prezentului şi viziunii spre viitor. Ora parcă s-a înjumătăţit, ziua trece precum roua dimineţii. Când te uiţi, acum este începutul lunii, dar nu ai timp să simţi valoarea timpului că deja se sfârşeşte luna. Trăim în secolul vitezei. Se spune că valoarea timpului s-a scurtat. Dar realitatea ne-o dovedeşte a fi altfel.
Ne grăbim tot timpul, să realizăm cât mai multe lucruri pe parcursul unei zile. Job-ul, cumpărături, plăţi de făcut, câte şi mai câte. Stres de care cu siguranţă nu v-om scăpa niciodată.


Dar,mă gândeam, stând şi cugetând la cele de peste zi, de sănătate când o să mai avem grijă?
Organismul omului este un "motor"în continuă funcţionare. Şi, ca şi un motor, nefiind îngrijit la timp, se strică. Îl forjezi zi de zi fără să îi faci o verificare, să îi mai schimbi uleiul......începe să dea rateuri, şi în final te lasă.
 

Aşadar, fiind început de an, voi merge să fac o "verificare" amănunţită a organismului. În fiecare început de an am făcut acest lucru, fără să mai vorbesc de celelalte analize de rutină, făcute la interval de 2 luni. Singurul lucru care mă dezamăgeşte, este situaţia din spitale. Cozile la care stai când vrei un sfat medical sau o analiză la sânge.
 Dar sunt  clinicile medicale private  în care pot să îmi fac analize sigure şi rapid. Mă programez cu o zi sau două înainte, stabilim împreună ce analize vreau, şi în scurt timp aflu totul despre starea sănătăţii. Cum este colesterolul, cum este glicemia, transaminaze.....şi nu mai ştiu câte nume. Îmi fac şi un ecograf, pentru o imagine de ansamblu din interiorul abdomenului, un EKG ca să văd cum mai stau cu inima, verific şi circulaţia la "mergătoare" ca să fie în regulă, şi acuitatea vizuală, pentru a nu greşi cumva uşa când ajung acasă. Tot organismul studiat în cele mai mici detalii. Fac acest lucru permanent, pentru că viaţa îmi este dăruită dar sănătatea trebuie să o preţuiesc.


 Dar unde mai pui că, pe lângă toate aceste verificări, zi de zi îi rezerv o oră corpului pentru sport. La sală nu pot să merg din cauza situaţiei, dar nimic nu ma oprit să îmi fac acasă un colţişor de fitness. O bicicletă mecanică, o galteră, o coardă elastică, toate îmi sunt de mare ajutor pentru o sănătate de lungă durată.
Este un proverb că....."până nu te frigi, nu sufli". Acest lucru îl spun din proprie experienţă. Era timp când nu dădeam nici o importanţă sănătăţii. Nici măcar o oră la jumătate de an. O pilulă luată "după ureche" când mă durea cumva capul, câte ceva de răceală, şi câte şi mai câte aşa zise leacuri în tranziţie. Dar azi aşa, mâine aşa, am ajuns în ziua în care am aflat ce preţ are sănătatea. De nevoie am făcut investigaţii medicale.....şi am aflat verdictul. Nu mai ştiam ce, şi cum, şi cât erau de afectate organele. Rinichii începuseră să mă doară, aveam şi un pic tensiunea crescută, şi altele care nu le mai zic. Atunci mi-am zis.....ce bine era dacă îmi rupeam din timpul unei zile şi stăteam şi eu la rând pentru un consult. Ce bine era dacă făceam măcar o oră pe zi sport.
 

Acum, când mi s-a cam deteriorat organismul, merg frecvent la consult, fac sport, mănânc alimente naturale, fac periodic tratamente cu suplimente naturale, toate pentru o prevenţie eficientă în apariţia şi altor afecţiuni.
 Şi ca un sfat, pentru a vă încuraja şi mai mult de a merge la un consult medical de specialitate, de sunteţi din Bucureşti, Giurgiu, Ilfov , de vreţi medici specialişti care să vă ofere servicii inegalabile, doriţi un set de analize sigure şi în timp record, sau poate doriţi o şedinţă de masaj pentru recuperare, nu ezitaţi să faceţi timp pentru a ajunge la Clinicile Hipocrate .
 


Iar dacă nu vă puteţi deplasa din anumite cauze medicale, şi vreţi să ajungeţi pentru un consult, puteţi  solicita serviciul ambulanţier 24 de ore din 24. Servicii de calitate pentru o sănătate de fier!

Să nu  uităm, că măcar de două ori pe an să ne aducem aminte şi de sănătatea noastră, căci prevenţia face casă bună cu sănătatea.
Preţuieşte-ţi viaţa!



Sursa foto,redutti.ro,hipocrat200.ro

Viewing all articles
Browse latest Browse all 105

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48