Pentru bolnavii cu insuficienţă renală, singurele metode de tratament sunt transplantul renal , hemodializa şi dializa peritoneală. Aşadar, pentru ca pacientul să poată fi conectatla aparatul de dializă, printr-o linie de
sânge, are nevoie de un acces vascular. Accesul vascular se face de medicul specialist în chirurgie vasculară.
Din punctul de vedere al chirurgiei vaselor,problema generală este reprezentată de necesitatea de a prelungi cât mai mult timp, folosirea vaselor printr-o succesiune corectă a conexiunilor vasculare. Cunoaşterea anatomiei topografice a vaselor, a tuturor conexiunilor vasculare posibile, inclusiv a variantelor de tip şi localizare, precum şi a multiplelor tehnici de chirurgie vasculară, constituie premizele obligatorii ale chirurgiei dializei.
Condiţia obligatorie pentru realizarea acestui mijloc de tratament ai bolnavilor cu insuficienţă renală cronică în stadiul de uremie.
- hemodializa - constituie deci, asigurarea accesului la vase. Acest lucru se poate localiza prin mai multe metode, care se împart în două grupe.
Atât şuntul(acces) intern cât şi cel extern, precum şi grefele şi protezele sunt expuse complicaţiilor
şi în ultimă fază, compromiterii.În cazul hemodializei, pentru a putea fi conectat la aparatul de dializă(dializor),
pacienţii au nevoie de un acces vascular. Acest acces vascular, numită şi fistulă, este efectuat de un medic specialist în chirurgia vasculară.
Cât timp șuntul ideal nu există, oricare dintre procedeele existente se consideră soluţie temporară.
Problemele de detaliu ale chirurgiei dializei, sitiuaţiile cele mai importante sunt de fapt alegerea corectă a vaselor, succesiunea corectă a tipului de conexiune vasculară, a momentului şi locului utilizării vaselor pentru o exploatare optimă cât mai îndelungată a capitalului vascular. Cel mai bine ar fi dacă primul şunt de durată la un bolnav cu insuficienţă renală cronică decompensată să se instaleze cu cel puţin trei săptămâni înaintea
începerii dializei, timp în care arterializarea venei s-ar face corect. După începerea tratamentului, prin intermediul unui şunt extern(cateter) este indicat să se facă o fistulă arterio-venoasă subcutanată, ca şi şunt de rezervă.
După mai bine de 12 ani de dializă, am observat că din diverse motive (lipsă de experienţă a celui care puncţionează, fragilitate vasculară deosebită, tulburări de coagulare spontane, tratament anticoagulant, bolnavi agitaţi), prima puncţionare(înţepare) a fistulei este relativ mai tot timpul urmată de apariţia unui hematom, mai mult sau mai puţin intens. Din acest motiv, chiar dacă şuntul extern functionează foarte bine, se recomandă după o lună de la ef'ectuarea fistulei arterio-venoase, una sau două dialize pe accesul extern existent, până se formează fistula.
Dializele sunt apoi continuate pe şuntul extern până la compromiterea sa, ceea ce dă posibilitatea rezorbţiei
complete a hematomului produs prin puncţia fistulei. Aceleaşi recomandări se fac în cazul infecţiei suturii ori fistulei, până la rezolvarea infecţiei.