Munţii României ne încântă mereu cu peisaje care-ţi taie răsuflarea. Nu cer nimic de la noi, ci doar aşteaptă să fie exploraţi şi să fie trataţi cu mult bun simţ şi responsabilitate.
Plănuit de câţiva ani de zile, si tot de atâtia si amânata, aceasta plimbare îsi astepta startul. Este primăvară, este călduţ, copacii au înflorit în toata splendoarea lor, aer curat......si se apropie si mica vacanţă de Paste....asa că vom merge cu
bicicletele
într-o plimbare de 2/3 zile pe munte.
Cu inima stransa de codul galben de inundatii anuntat pentru toata tara, am plecat de acasa vineri dimineaţă. Împreuna cu Dan si Mihai, urcăm cu "buburuza" până pe la pensiunea Izvorul alb si oprim. Cam pâna acolo ne propusese-m sa mergem cu masina. Era deja un drum mai anevoios, de tară, si masina nu prea vroia sa fie prafuită. Dăm bicicletele jos de pe cupolă, le pregătim pentru "plimbare", parchez masina în curtea pensiunii, si presupunem cu totii că am fi gata de drum.
Dau drumul la GPS si urmarim traseul desenat de mine pe Google Earth. La început mergem pe asfalt câţiva kilometri si apoi iesim pe un drum de tara, care traversează un deal. Aici îmi aduc aminte ca vazuse-m pe harta un drum direct, care trecea dealul si hotarâm sa o luam pe el, parasind cursul pârâului. Suntem întâmpinati de un aer curat si racoros, de munte si un plafon de nori foarte jos. Totusi nu par a fi aducatori de ploaie, asa ca suntem optimisti si pedalăm destul de în forţă pe drumul forestier.
Dupa câteva sute de metri, GPS-ul indica dreapta, pe undrum îngust si destul de găunos, ce urca muntele. Ca sa fac o poza , bag ceva mai tare si ma dau jos de pe
bicicletă
în faţa baietilor, sau macar asa am încercat, sa ma dau jos, caci adidasul se cupleaza din nou, fara sa-mi dau seama, în pedala si iau o trânta de pe loc de toata frumusetea. Noroc că aveam manusi, ca am cazut pe o piatra mare si colturoasa, care m-ar fi taiat destul de rău în palma. Asa am scapat doar cu o vânătaie si cu putin noroi. Dar aceste cazaturi sunt deliciul povestilor spuse prietenilor. Astept băieţii, trag o dublă când ajung, si urcăm spre culme. Nu vorbim, parca ne-ar parea rău să tulburam linistea asta ce pare ireala pentru orasenii din noi. În zonă miroase a fân proaspat cosit, iar singurele sunete care se aud, este zumzetul roţilor pe drumul pietruit. Ajungem la cascada Năsoala, semn că nu mai este mult pâna pe culme. Urcam deasupra cascadei si continuam pe poteca de pe malul râului. Formele ciudate din albie ne însotesc.
Din râu se ridica o ceata misterioasa si, cum înserarea se apropie, zorim catre culme, caci trebuie sa ajungem pe lumina în locul propus. Dupa ce trecem printr-o cararuie plină de urzici, crescute la mai bine de 1 m, si care ne-au făcut tratament împotriva reumatismului, la cca 1 km se zăreste poiana din vârful Sovete. Pedalam cu forta, si în scurt timp ajungem.
Ne oprim într-un loc unde padurea se deschide si ne lasa sa privim valea de unde am venit. O priveliste de neuitat. În vale se zăreau dealurile care de care mai cocoşate, iar deasupra lor neguri care învaluiau ca un fular vârfurile brazilor. Dupa ce admirăm privelistea cartilor de basm, urcam pe bicle si pedalam înapoi spre baza muntelui. Frânele se udase si faceau un zgomot asurzitor. Se face intuneric curand si trebuie sa aprindem luminile. La un moment dat auzim in padure ceva mare care rupe craci. Ne aude si fuge. Nu stim ce a fost. Oboseala face sa para întoarcerea mult mai dificilă, chiar daca nu este asa.
De abia se mai vedea, asa ca suntem nevoiti sa aprindem luminile.Rămânem grupati. Acumulatorii mei se descarca, asa ca încerc sa stau cât mai aproape de ceilalţi doi. Norocul meu era ca nu mai aveam mult pâna în locul unde lăsase-m masina. Drumul a fost putin umed, insa nu am simtit pierderea aderentei pe nicaieri.
Ajunşi la masina ne schimbam, ne stergem, urcam
biclele
sus si pornim catre casa.
Aceasta plimbare, este prima din acest an, cu un traseu mai lung.Mi-am propus ca pe timpul verii sa calătoresc mult mai mult, pe trasee necunoscute de mine pâna acum. Promit ca anul viitor o sa petrec mai mult timp alaturi de bicicleta mea, doar sa îmi permita atmosfera.
